Acest produs a fost realizat in cadrul proiectului “Scoala pentru copii si tineri cu diabet tip1” cu sprijinul Sanofi Romania si Medtronic Romania.
Trufe de ciocolată și făină de migdale
Ingrediente (pentru circa 12 bucăți)
150g ciocolată fără zahăr
50g unt
120g făină de migdale
2 linguri de îndulcitor (green sugar/xilitol) (după gust)
200ml smântână dulce
Arome (după gust)
Nuca de cocos răzuită
Cacao pudră (opțional)
Mod de preparare
Într-un vas se topește untul la bain marie, se adaugă bucățile de ciocolată , indulcitorul și se amestecă. Se lasă puțin la răcit și se incorporează smântâna apoi se adaugă faină de migdale. În timpul mixării, compoziția se va îngroșa considerabil. În cazul in care compoziția este prea moale, se adaugă suplimentar făina de migdale până capată consistentă necesară modelării. Se lasă la rece aproximativ 1 oră apoi se iau cantități mici, de mărimea unei nuci, și se modelează sfere. Acestea se dau prin nucă de cocos răzuită sau cacao și se pun pe un platou. Se păstrează la rece.