Diabetul si depresia

Diabetul si depresia

Diabetul si depresia

A trăi în fiecare zi cu diabet, o boală pe care o tratăm, dar nu o vindecăm, nu este ușor.  La primirea diagnosticului de diabet zaharat , unii pacienti si familiile acestora trec printr-o perioada de criza. Acestia se confrunta cu doua schimbari majore: pierderea starii de sanatate si a stilului de viata spontan si, concomitent, necesitatea acumularii de cunostinte noi necesare  in managementul bolii.

Persoanele cu diabet sunt mai afectate de tulburări psihologice precum depresia, anxietatea sau oboseala nervoasă, fata de persoanele fără diabet. Aceste sentimente pot varia de la o stare de spririt scazuta până la depresia mai severă. Dovezile recente arată, de asemenea, că depresia  crește riscul de a dezvolta diabet de tip 2.

Toată lumea se simte tristă  uneori. A te simți trist sau demoralizat din când în când, este o parte normală a vieții. Pentru majoritatea oamenilor, aceste senzații nu durează mult. Daca se intampla insa să aveți perioade lungi de tristețe, anxietate și deznădejde, acest lucru ar putea însemna că suferiti de depresie. Depresia  majoră este prezentă la aproximativ 15% dintre persoanele cu diabet zaharat. Femeile se confruntă cu depresia de aproximativ două ori mai des decât bărbații, iar riscul de depresie crește la femeile cu diabet.

Pe langa diabet, mulți factori hormonali pot contribui la creșterea ratei depresiei la femei: modificări ale ciclului menstrual, sarcina, avort, perioada postpartum, pre-menopauză, menopauza. Multe femei se confruntă, de asemenea, cu stresuri suplimentare, cum ar fi responsabilități atât la locul de muncă, cât și acasă, părinți monoparentali , îngrijirea copiilor și a părinților în vârstă.

Diabetul afectează nu numai corpul dumneavoastră. Este normal să simțiți la un moment dat o tensiune emoțională  și este important să cereți ajutor atunci cand va simtiti epuizat fizic si emotional.

Cand suferiti de diabet aveți multe lucruri în minte: verificarea periodica a nivelului glicemiei, planificarea meselor, dozarea tratamentului , toate acestea pe langa obligatiile zilnice. Este foarte posibil  să vă simțiți la un moment dat  copleșit de toate acestea lucruri.

Legăturile dintre diabet și depresie

Depresia și diabetul au de multe ori  simptome comune. A te simti in permanenta obosit, nevoia de dormi mult și a avea dificultăți de concentrare, se poate întâmpla atunci când aveți oricare dintre aceste doua  afecțiuni. Din acest motiv uneori nu ne dam seama dacă simptomele   sunt cauzate de depresie sau diabet sau de ambele.  Este posibil să vă întrebați dacă diabetul poate provoca depresie. Deși afecțiunea nu provoacă în mod direct depresie, natura diabetului poate fi un factor în dezvoltarea acestuia. Dacă ați fost diagnosticat cu depresie înainte de diabet, acesta vă poate agrava depresia.

Cum afectează depresia diabetul?

Depresia este o afecțiune gravă de sănătate mintală. Poate afecta pe oricine, indiferent de   vârstă , sex, pregatire  și istoricul familial. Depresia este asociată cu o auto-îngrijire mai slabă, un control mai slab al glicemiei, complicații ale diabetului, scăderea calității vieții, o serie de probleme in  familie și costuri mai mari de îngrijire a sănătății.

Simptomele depresiei includ:

 • interes scazut pentru activități  care in trecut v-ar fi facut placere

• lipsa de speranță în ceea ce privește viitorul

• probleme cu somnul, va treziti des noaptea sau dormiti prea mult

• senzație de oboseală sau ca aveti puțină energie

• apetit slab (ceea ce poate duce la hipoglicemii) sau  pofta de mănâncare   excesiva (care determina  cresterea glicemiei)

• simțiti ca v-ati dezamagit pe dvs. sau familia

• dificultăți de concentrare

• mișcare si vorbire foarte lentă  sau agitatie si neliniște

• dorinta de a va izola de oameni

• pierderea apetitului sexual

• gânduri de suicid

          Pacienții deprimați ignora de obicei sfaturile de prevenire a complicatiilor, cum ar fi o dietă echilibrată sau participarea la o activitate fizică regulată. De asemenea, le este mai greu să își ia medicamentele și să limiteze factorii de risc, cum ar fi consumul de alcool sau tutun. Depresia poate duce, de asemenea, la creșterea în greutate sau la hipertensiune arterială.  

Ce puteti face in caz de depresie?

Dacă sunteți îngrijorat de starea de spirit scăzută continuă, este important să solicitați ajutor medical de specialitate. Este probabil ca persoanele cu simptome depresive majore sa necesite medicamente antidepresive.

Indiferent dacă aveți sau nu depresie, este important să aveti grijă de bunăstarea dvs. emoțională.

 Iata cateva idei care va pot ajuta:

-In cazul in care va simțiti singur ,vorbiti zilnic cu persoanele apropiate, cunoscuti,vecini.

– Faceti miscare! Activitatea fizică are efecte puternice asupra creierului și poate îmbunătăți modul de gândire și felul in care va simțiti.  Încercati  să fiti activ în fiecare zi, începeți cu o scurtă plimbare  zilnica, apoi creșteți treptat timpul petrecut in aer liber.

 -Încearcati să fiti recunoscător! Când se pare că nu există nicio speranță, exprimarea recunoștinței  va poate ridica starea de spirit . Un acoperiș deasupra capului,  mâncarea pe care o aveti in farfurie, cineva care va iubește (chiar un animal de companie!), sunt toate exemplele de lucruri pentru care ați putea fi recunoscător.

-Traiti in prezent! Concentrarea asupra momentului prezent poate fi o reală provocare, dar poate fi și o sursă de mare fericire și seninătate. Încercați  exercitii de respirație , o tehnica de meditatie, Yoga, tratament naturist ori homeopat, orice va poate ajuta sa alungati ganduri din trecut ori  temeri in ceea ce priveste viitorul.

-Dormiti suficient. Incercati sa păstrați un program riguros de somn ca sa puteti  să va simțiti  calm și relaxat. Reduceți consumul de cofeină: limitați cantitatea de cafea, ceai și băuturi răcoritoare și   evitati-le după ora 16:00.

-Amintiți-vă, patul este pentru dormit. Evitati vizionarea la TV, verificarea e-mailurilor sau utilizarea telefonul  în pat la ore tarzii.

-Incercati sa va gasiti un hobby   in timpul liber:  Va puteti orienta catre pasiuni mai practice, cum ar fi gatitul ori bricolajul   sau mai relaxante precum   pictura, croitoria, tricotatul. Important e sa va provoace, sa va tina in priza si sa va aduca bucurie! 

 În cele din urmă, să știti că nu sunteti singur cu diabet! Folositi retelele de socializare  pentru a vorbi cu alți pacienți cu diabet zaharat.

Sursa: Federatia Franceza de Diabet