Hipoglicemia este un termen medical care inseamna un nivel scazut al concentratiei zaharului (mai exact a glucozei) in sange (sub 50 mg/dl). Hipoglicemiile usoare sau medii (fara pierderea starii de constienta) reprezinta pretul pe care un pacient de obicei insulino-tratat îl plateste pentru obtinerea unui echilibru metabolic bun. Hipoglicemiile severe fac si ele parte din acelasi pret. Printr-o buna educare a pacientilor însa, ele pot fi evitate.
Hipoglicemia severa sau coma hipoglicemica se defineste prin pierderea starii de constienta sau prin incapacitatea pacientului de a actiona coerent pentru a iesi din hipoglicemie, fiind necesara interventia unei alte persoane. Putini sunt pacientii insulino-tratati care în decurs de 5 ani sa nu fi facut cel putin o coma hipoglicemica. În ultimii 10 ani, paralel cu scaderea numarului comelor cetoacidozice, numarul comelor hipoglicemice a crescut în mod simtitor.
Cauzele hipoglicemiilor severe sunt (in ordinea frecventei lor):
Aport glucidic scazut
Efort muscular crescut
Supradozarea de insulina
Consumul de alcool
Cele mai multe hipoglicemii severe se datoresc asocierii a doi sau mai multi factori. La tineri, ele se datoresc cel mai adesea necorelarii aportului glucidic cu orele de efort fizic crescut sau consumului circumstantial de alcool fara aport concomitent de alimente.
Administrara unei doze mari de insulina în scop de sinucidere este rara, mai frecvent la femei, pe un teren depresiv, în conditii sociale defavorabile. Ocazional, o coma hipoglicemica poate aparea la pacientii tratati cu doze prea mari din sulfonilureice din a doua generatie. In acest caz hipoglicemiile pot fi prelungite si severe. Tratamentul lor este similar cu cel al comei hipoglicemice insulinice.
Semnele si simptomele hipoglicemiei :
Hipoglicemia este pretul platit de pacientii cu diabet pentru a avea un bun control metabolic. Nu exista semne sau simptome specifice, adica sa apara numai atunci cand pacientul sufera o hipoglicemie. In plus, simptomele pot sa nu mai apara la unii pacienti si sa apara direct pierderea starii e constienta.
Simptomele hipoglicemiei se datoreaza fie lipsei glucozei la nivelul creierului (neuroglicopenie), fie raspunsului sistemului nervos vegetativ la scaderea glicemiei din sange.
Simptomele neuroglicopenice, adica datorate scaderii glucozei in creier sunt reprezentate de tulburari de memorie, scaderea capacitatii de concentrare, scaderea vitezei de gandire, modificari ale dispozitiei generale (tristete, melancolie sau agitatie, dezinhibitie) si foame. Ele pot evolua spre alterarea starii de constienta, convulsii si coma.
Simptomele date de raspunsul sistemului vegetativ sunt de doua feluri: a) date de sistemul vegetativ simpatic (adrenergic) si b) date de sistemul vegetativ parasimpatic. Simptomele date de activarea sistemului vegetativ simpatic sunt: palpitatii, tremuraturi ale mainii si anxietate (teama fara motiv). Simptomele date de activarea sistemului vegetativ parasimpatic sunt: transpiratii (reci), foame si furnicaturi.
Semne de hipoglicemie pot fi: paloarea pielii, transpiratii profuze (diaforeza), puls rapid si puternic, cresterea tensiunii arteriale, pupile marite, cresterea tonusului muscular (stare de incordare generala si musculara).
In mod caracteristic, simptomele dispar rapid la adiministrarea de zahar.
Dintre semnele si simptomele hipoglicemiei prezentate anterior, cateva sunt cele care pot anunta instalarea comei hipoglicemice. Modificarile starii de dispozitie cu agitatie si dezinhibitie pot fi urmate de o perioada de relativa linistire a pacientului, in care starea de confuzie de fapt se accentueaza, iar raspunsurile la intrebarile puse de cei din jur sunt fara sens.
Accentuarea tremuraturilor mainii, cu transpiratie profuza rece, foame intensa, pupile mari si ochi „sticlosi” poate fi urmata de contractii musculare generalizate sub forma unor convulsii. In absenta interventiei rapide din partea celor din jur, pierderea starii de constienta anunta instalarea comei hipoglicemice.
Probleme dificile de diagnostic ridica un pacient cu diabet, gasit în coma la domiciliu si pentru care familia nu poate da relatii privind circumstantele si momentul instalarii comei. În aceasta situatie, dilema majora pentru medic este aceea a diagnosticului diferential, între coma diabetica cetoacidotica (glicemie foarte mare) si coma hipoglicemica (glicemie foarte mica). Întrucât atitudinea terapeutica în aceste doua situatii este total diferita, cunoasterea semnelor de diferentiere este deosebit de importanta.
