26 septembrie 2026
Împreuna pentru sănătate
Peste 120 de bicicliști, de la copii de 7 ani până la seniori de 70 de ani, au participat sâmbătă, 26 septembrie, la cea de-a VII-a ediție a evenimentului THE FUN RIDE, organizat la Ploiești de Asociația Diabeticilor din Prahova.
Evenimentul, găzduit de Centrul Comercial AFI Value Park, a reunit iubitori ai mersului pe bicicletă de toate vârstele, într-o acțiune care a pus în prim-plan mișcarea, prevenția și un stil de viață sănătos.
THE FUN RIDE nu a fost o competiție, ci o plimbare prin municipiul Ploiești, menită să atragă atenția asupra importanței activității fizice în prevenirea diabetului, obezității și hipertensiunii arteriale. Participanții au pedalat într-o atmosferă relaxată și veselă, demonstrând că sportul poate fi practicat la orice vârstă.
În parcarea centrului comercial au fost amplasate două corturi pliabile, în cadrul cărora atât participanții la eveniment, cât și vizitatorii au beneficiat de măsurarea gratuită a glicemiei și a tensiunii arteriale.
Evenimentul a fost coordonat de Carmen Angela Mihai, directorul executiv al Asociației Diabeticilor din Prahova, care a subliniat rolul mișcării în menținerea sănătății.
„THE FUN RIDE este o cursă de amuzament, care va consta într-o plimbare cu bicicletele prin municipiul Ploiești, cu rol de conștientizare asupra importanței mișcării și sportului pe bicicletă în prevenirea diabetului, reglarea glicemiei, prevenirea și tratarea obezității și a hipertensiunii arteriale”, a declarat Carmen Angela Mihai.
Evenimentul THE FUN RIDE face parte din proiectul „Împreună pentru sănătate”, finanțat de Primăria Municipiului Ploiești, și a fost susținut de Roche România, CGM, Arena Auto, Stefa Invest, Nutrient Solutions, Silcat Distributions, Intercom Sarmis, Estrade Distribution (Fora), Glucopro, Crisco, Teron Systems și Centrul Comercial AFI Value Park.
Partenerii ediției din acest an au fost Liceul Tehnologic de Servicii „Sfântul Apostol Andrei” Ploiești, Asociația Sahaja Yoga România, Casa de Cultură „I.L. Caragiale” Ploiești, Școala Gimnazială „Henri Mathias Berthelot” Ploiești, Colegiul Național „I.L. Caragiale” Ploiești, Asociația Județeană a Pensionarilor „Alături de tine-Prahova” și Asociația Sportivă „Întoarce-te la Sport”.



